Integrarea dintre Veeam și Exagrid

Adrian Murgescu

System Engineer Data Center

Colaborarea dintre Veeam și apliance-urile Exagrid este una benefică atât din punct de vedere al duplicării datelor, cât și din punct de vedere al procesării și transferului acestora.

Veeam Backup and Replication este o soluție software extrem de cuprinzătoare de protecție a datelor și de Disaster Recovery. Cu Veeam Backup and Replication, puteți crea copii de rezervă la nivel de imagine a mașinilor virtuale, fizice, în cloud, și le puteți restaura în caz de nevoie. Tehnologia utilizată în produs optimizează transferul de date și consumul de resurse, ceea ce ajută la minimizarea costurilor de stocare și a timpului de recuperare în caz de dezastru.

Pentru a creea însă, o soluție completă de backup, avem nevoie și de alte elemente, în principal computing și stocare. Pentru partea de stocare, Repository-ul Veeam Backup and Replication permite folosirea unor tipuri foarte diferite de soluții de stocare, cum ar fi:

Direct attached storage (DAS)

  • Server Windows
  • Server Linux

Network attached storage (NAS)

  • Share-uri de tip SMB (CIFS)
  • Share-uri de tip NFS

Object storage

  • Microsoft Azure Blob, Azure Archive Storage și Azure Data Box
  • Amazon S3, Amazon S3 Glacier și AWS Snowball Edge
  • Google Cloud
  • etc.

Apliance-uri de deduplicare

  • Exagrid
  • Dell EMC Data Domain
  • etc.

Deduplicare Adaptiva

Apliance-urile Exagrid folosesc deduplicare adaptivă. Deduplicarea datelor se efectuează pe sistemul țintă de stocare. După ce datele sunt scrise pe disk (în landing zone), acestea sunt analizate, și sunt comparate cu datele deja stocate, și doar datele noi sunt scrise pe discurile de retenție îndelungată. Deduplicarea se face pentru toate datele existente în sistemul de stocare Exagrid (acest lucru este valabil inclusiv când avem un system de tip Scale-out format din mai multe appliance-uri).

Implementarea Exagrid

Pentru a comunica cu storage-ul Exagrid, Veeam B&R folosește două servicii de tip Data Mover. Aceste servicii sunt responsabile de procesarea și transferal datelor:

  • Veeam Data Mover de pe backup proxy
  • Veeam Data Mover de pe appliance-ul ExaGrid

Appliance-ul Exagrid nu gazduiește în permanență serviciul Veeam Data Mover. Acest serviciu este implementat și pornit în mod dinamic atunci când un job de backup încearcă să trimită date către appliance-ul Exagrid.

Appliance-urile Exagrid sunt complet integrate cu serviciul de Data mover de la Veeam. Pentru majoritatea feature-urilor unice ale Veeam (Sure Backup, Data Lab, Instant VM Recovery, copy and Replicate, etc) să funcționeze rapid și fără probleme, este nevoie ca back-up-urile să existe pe disc într-o forma nededuplicată.  Exagrid furnizează aceste backup-uri nededuplicate, deorace conține acel landing zone cache.

Data Moverul care rulează pe appliance-ul Exagrid (numit și ExaGrid-Veeam Accelerated Data Mover), ajută la îmbunătățirea proceselor de backup și restore, și de asemenea permite crearea backupurilor de tip Synthetic Full direct în Exagrid, imbunătățind astfel performanța.

Veeam Scale-Out Backup Repository (SOBR)

Exagrid recunoaște feature-ul Scale-Out Backup Repository (SOBR) de la Veeam. Asta înseamnă că administratorii soluției de backup pot să direcționeze joburile de backup către un singur repository care este compus din mai multe share-uri de Exagrid, share-uri care pot fi întinse pe mai multe appliance-uri Exagrid, și care să formeze împreună un mare system de stocare (Scale-out System). Putem să automatizăm în acest fel joburile de backup. Putem de asemenea să automatizăm extinderea sistemului de stocare adăugând pur și simplu noi appliance-uri în grupul de repository existent. 

Combinația dintre Exagrid Landing Zone, Data Moverul integrat în Exagrid și suportul Exagrid pentru SOBR, fac ca integrarea Veeam-Exagrid să fie una din cele mai strânse de pe piață.

Backup pe storage-uri cu discuri standard vs appliance-uri cu deduplicare

Veeam poate face backup către soluții de stocare standard cu discuri obișnuite, și poate folosi deduplicarea proprie la nivel de job de backup, obținând în acest mod o rată de deduplicare de ~2:1. Dacă avem nevoi scăzute privind retenția datelor (până la 4 copii), soluțiile de stocare obișnuite pot reprezenta o variantă buna dpdv. costuri.

Însă dacă o organizație are nevoie să iși păstreze datele pe termen lung, și are nevoie de mai mult de 4 copii ale acestora, soluțiile de stocare standard devin foarte scumpe datorită cantității de discuri care sunt necesare. Sistemele Exagrid oferă rate de deduplicare globale de până la 20:1, reducând astfel necesarul de discuri pentru stocare (deduplicarea se face la nivelul mai multor appliance-uri).

Exagrid ne permite să folosim cele mai populare feature-uri de la Veeam

  • Atunci când storage-ul primar este offline putem să bootăm VM-urile direct din backup (din Exagrid)
  • Putem să verificăm backup-ul folosind SureBackup (pentru audit intern, sau alte motive)
  • Putem să folosim DataLabs pentru testare, dezvoltare, upgrade, etc
  • Putem să creăm regulat copii de tip Synthetic Full folosind doar resursele de computing ale Exagrid-ului (având în vedere că se folosesc datele situate în landing zone cache, acest proces este foarte rapid)
  • Avem support full pentru Scale-Out Backup Repository (SOBR)
Vrei să afli mai multe privind Integrarea dintre Veeam și Exagrid?

Sunt de acord ca ALEF Group să prelucreze datele mele cu caracter personal conform politici

 

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.